„Ce este Shiatsu” este mai mult o ecuaţie istorică decât o întrebare. Dacă un profesor ar oferi doar rezultatul ecuaţiei, studenţii nu vor înţelege nimic. Simt că orice definiţie, oricât de criptică, oricât de rafinată, oricât de şlefuită aş produce după peste douăzeci de ani de Shiatsu ar produce doar mai multă confuzie celor care vor să înţeleagă ce este Shiatsu. Dacă vrei să înţelegi ce este Shiatsu, trebuie să îi cunoşti istoria. Pentru că, după cum spunea personajul Paul Hunham interpretat de Paul Giamatti în fimul The Holdovers: “…istoria nu este doar studiul trecutului. Este o explicaţie a prezentului”. Acum sunt convins că răspunsul la întrebarea “ce este Shiatsu” poate fi oferit şi înţeles doar după o incursiune în istoria fenomenului Shiatsu.
Am absolvit Facultatea de Medicină, secţia Fiziokinetoterapie din cadrul UMF Carol Davila, Bucureşti în 2001 şi un curs de specializare în Shiatsu la The Shiatsu Clinic and School din Iowa City în 2002. Reîntors în ţară, în ultimii douăzeci de ani am alternat activitatea de predare de cursuri de masaj shiatsu cu administrarea unui business de familie. De asemenea, m-am implicat în promovarea masajului Shiatsu în România prin organizarea de cursuri predate de mentorii mei în Shiatsu din Statele Unite. De câţiva ani, lucrez la o carte care va documenta istoria Shiatsu în contextul amplu al istoriei medicinei în Asia de Sud-Est.