Shiatsu este o varietate de terapii manuale cu originea în Japonia în care tehnica centrală comună este aplicarea de presiune, fundamentată pe raţiuni teoretice şi conceptuale radical diferite între curentele dominante. Practicat preponderent la podea sau mai rar la masa de masaj, prin haine uşoare sau direct pe tegumente, Shiatsu acoperă o gamă variată de abordări terapeutice ale aplicării de presiune. Conceptual, în marea majoritate a stilurilor de Shiatsu, aplicarea de presiune este fundamentată teoretic în doctrinele de bază din medicina chineză: teoria celor cinci elemente, teoria Yin-Yang, teoria vaporilor Qi, sistemul de meridiane energetice. Dar, există şi stiluri de Shiatsu în care aplicarea de presiune este fundamentată pe cunoştinţe medicale moderne.
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, Japonia a traversat o perioadă de modernizare accelerată în care valorile occidentale deveneau dominante în detrimentul valorilor tradiţionale. În anul 1875 toate licenţele de practicare a medicinei tradiţionale sunt anulate şi se introduce obligativitatea studiului disciplinelor moderne medicale. Pentru a obţine o nouă licenţă, sunt necesari trei ani de studii medicale moderne şi absolvirea unor examene de licenţiere din aceste discipline moderne. Pentru a evita noile reglementări, una din primele tactici a fost inventarea unor noi denumiri pentru modalităţile tradiţionale deja existente. Probabil, aceasta a fost una din raţiunile care a condus la apariţia termenului Shiatsu, ca un continuator modern al masajului tradiţional, ai cărui principali exponenţi au fost anma şi anpuku. Este o dispută istorică, nefinalizată momentan, în care se încearcă atribuirea meritului pentru fondarea fenomenului Shiatsu. Termenul Shiatsu apare menţionat în diverse publicaţii în anii 1920 dar prima carte monumentală despre Shiatsu apare doar în 1939 sub semnătura lui Tamai Tenpeki cu titlul Shiatsu Ho, Calea Shiatsu. Deşi Shiatsu are astăzi o prezenţă globală, cartea scrisă de Tamai Tempeki nu a fost tradusă niciodată din limba japoneză în nicio altă limbă. În urmă cu câţiva ani, Billy Ristuccia a tradus pentru prima dată titlurile tuturor capitolelor din cartea lui Tempeki şi a oferit cu generozitate această traducere grupului de Facebook dedicat istoriei Shiatsu. În ultimii ani, Stephen Brown a început să traducă selectiv unele capitole din această carte pentru NAJOM, North American Journal of Oriental Medicine. Traducerile sale sunt însoţite de comentarii personale extrem de valoroase din prisma unui expert în domeniul medicinei tradiţionale asiatice. Din traducerile oferite de Brown şi Ristuccia, înţelegem că autorul care şi-a asumat pseudonimul Tamai Tenpeki a încercat să creeze o terapie manuală hibridă fundamentată în special pe medicina modernă. Tenpeki a propus o injectare de conţinut medical ştiinţific în domeniul modalităţilor manuale tradiţionale dar fără a abandona complet dimensiunea spirituală a actului de vindecare. Ceea ce atrage atenţia din punct de vedere tehnic şi ceea ce poate fi foarte surpinzător pentru majoritatea practicanţilor de Shiatsu din ziua de azi este faptul că Tenpeki propune linii convenţionale de tratament eliminând aparent orice menţionare a sistemului de meridiane energetice din medicina chineză. Cumva, toată această fundamentare ştiinţifică a aplicării de presiune trebuie să coexiste în practica Shiatsu împreună cu practici religioase budiste cum ar fi recitarea Sutrei Inimii. În concluzie, putem afirma că la începutul secolului XX în Japonia, Shiatsu este efortul de reformare şi de modernizare a modalităţilor manuale tradiţionale japoneze prin asimilarea de conţinut ştiinţific modern dar cu conservarea unor elemente tradiţionale, inclusiv religioase.
După terminarea celui de-al doilea război mondial, Japonia a traversat cea mai dificilă perioadă din istoria sa. O fostă putere colonială agresivă cu vecinii săi, Japonia experimenta pentru prima dată în întreaga sa istorie statutul de ţară ocupată după capitularea semnată de împăratul japonez în faţa puterilor aliate. La începutul acestui capitol din istoria Shiatsu, figura emblematică dominantă este fără discuţie Tokujiro Namikoshi, fondatorul Colegiului Japonez de Shiatsu. În fundalul sumbru al peisajului post-război, Namikoshi a reuşit permanent să îşi păstreze o atitudine pozitivă şi optimistă care i-a permis să îşi reconstruiască şcoala de Shiatsu distrusă complet de bombardamentele puterilor aliate. Namikoshi a reuşit prin merite proprii să îşi construiască o reputaţie de vindecător care i-a atras o clientelă exclusivistă din toate domeniile. Namikoshi a fondat un stil în care a mers mai departe decât predecesorul său în eliminarea completă a tuturor conceptelor teoretice tradiţionale şi religioase din Shiatsu. În stilul Namikoshi Shiatsu, aplicarea de presiune este fudamentată exclusiv pe noţiuni moderne ştiinţifice de anatomie şi fiziologie. Probabil că acest demers a ajutat considerabil la obţinerea exclusivă a recunoaşterii oficiale petru stilul Namikoshi Shiatsu de către Ministerul Sănătăţii din Japonia în 1957. Namikoshi a promovat Shiatsu atât pe plan intern cât şi în afara Japoniei susţinând cursuri de Shiatsu în Statele Unite. Dacă în Japonia Namikoshi domina autoritar domeniul Shiatsu bucurându-se de recunoaşterea oficială exclusivă, în Statele Unite şi în Europa un alt personaj va ocupa scena centrală: Shizuto Masunaga, fondatorul Zen Shiatsu.
Încă din copilărie, Masunaga a avut contacte cu comunitatea de practicanţi de terapii tradiţionale facilitate chiar de mama sa care a organizat cursuri de Shiatsu susţinute de Tamai Tenpeki. Se pare că Tenpeki şi Masunaga au relaţionat direct atunci când Tenpeki a fost găzduit de către mama lui Masunaga. După absolvirea Facultăţii de Psihologie, Masunaga va studia la Colegiul Japonez de Shiatsu fondat de Namikoshi şi ulterior se va alătura colectivului de profesori de la Colegiul Japonez de Shiatsu. Este posibil ca Masunaga să fi contribuit decisiv la întocmirea documentaţiei scrise care a stat la baza obţinerii recunoaşterii oficiale pentru Shiatsu de către Ministerul Sănătăţii din Japonia. În 1968, Masunaga pleacă de la Colegiul Japonez de Shiatsu şi fondează Iokai Shiatsu Centre în Tokyo. Masunaga va demara o nouă linie de dezvoltare în Shiatsu în care introduce pentru prima dată sistemul de meridiane energetice dar într-o variantă originală, extinsă faţă de versiunea existentă în medicina chineză. În cartea sa Zen Shiatsu publicată în Statele Unite în 1977, Masunaga reconectează aplicarea de presiune cu rădăcinile sale istorice autentice. Sincronizarea pare că îl favorizează pe Masunaga, ideile sale ajungând în emisfera vestică într-o perioadă în care vizita preşedintelui american Nixon în China din 1972 generase un interes crescut pentru medicina chineză şi derivatele sale. Masunaga va populariza stilul său de Shiatsu printr-o serie de cursuri susţinute în Statele Unite şi în Europa. În concluzie, în capitolul postbelic dezvoltarea Shiatsu urmează două direcţii conceptuale total opuse şi consemnează primele procese de transmitere în afara graniţelor Japoniei.
Centrul Iokai Shiatsu fondat de Masunaga este în continuare operaţional sub conducerea fiului său, Haruhiko Masunaga, dar este mai popular printre vizitatorii din străinătate decăt printre japonezi. Colegiul Japonez de Shiatsu rămâne şi astăzi singura instituţie acreditată în Japonia să ofere un program de trei ani de pregătire în Shiatsu care oferă posibilitatea la absolvire să se obţină o licenţă Anma-Shiatsu.
Răspândirea Shiatsu în afara graniţelor Japoniei reflectă competiţia între Namikoshi şi Masunaga dar abordarea lui Masunaga pare să rezoneze mai mult cu publicul occidental. Dacă în Japonia recunoaşterea oficială acordată exclusiv Colegiului Japonez de Shiatsu şi implicit stilului Namikoshi a descurajat practic orice competiţie reală cu alte stiluri de Shiatsu, în afara Japoniei lucrurile par să fie exact invers. Zen Shiatsu, stilul propus de Masunaga, pare că a găsit un sol mult mai receptiv în emisfera vestică unde ideea de Shiatsu este cel mai frecvent asociată cu conceptele din medicina chineză: yin-yang, cinci elemente, meridiane energetice. Deşi are aproape 40 de ani de activitate fructuoasă în Europa, Namikoshi Shiatsu Europa nu a reuşit să obţină momentan recunoaşterea oficială în niciun stat european pe modelul obţinut în Japonia de Tokujiro Namikoshi în 1957. Cu toate acestea, Namikoshi Shiatsu Europa organizează permanent activităţi de popularizare şi cursuri de Shiatsu cu acreditarea Colegiului Japonez de Shiatsu din Tokyo.
Am absolvit Facultatea de Medicină, secţia Fiziokinetoterapie din cadrul UMF Carol Davila, Bucureşti în 2001 şi un curs de specializare în Shiatsu la The Shiatsu Clinic and School din Iowa City în 2002. Reîntors în ţară, în ultimii douăzeci de ani am alternat activitatea de predare de cursuri de masaj shiatsu cu administrarea unui business de familie. De asemenea, m-am implicat în promovarea masajului Shiatsu în România prin organizarea de cursuri predate de mentorii mei în Shiatsu din Statele Unite. De câţiva ani, lucrez la o carte care va documenta istoria Shiatsu în contextul amplu al istoriei medicinei în Asia de Sud-Est.
